Home » D:News » Misterul ascuns până acum de Lună. Ce reprezenta „strălucirea de la orizont” observată de astronauţii de pe Apollo 15 şi 17

Misterul ascuns până acum de Lună. Ce reprezenta „strălucirea de la orizont” observată de astronauţii de pe Apollo 15 şi 17

Misterul ascuns până acum de Lună. Ce reprezenta „strălucirea de la orizont” observată de astronauţii de pe Apollo 15 şi 17
Publicat: 21.06.2015
O echipă de cercetători de la Universitatea din Colorado a confirmat o ipoteză lansată încă de la primele misiuni cu echipaj uman pe Lună, şi anume că la suprafaţa satelitului natural al Pământului se află nori de praf, chiar dacă Luna nu are atmosferă, conform unui material publicat de The Verge.

În timpul misiunilor Apollo 15 şi 17 astronauţii NASA au remarcat o inexplicabilă „strălucire la orizont”, la suprafaţa Selenei, chiar înainte de răsăritul Soarelui. Această descoperire i-a făcut să bănuiască faptul că la mică altitudine deasupra Lunii se află un nor de praf, însă până în prezent nu au fost descoperite alte dovezi care să susţină această ipoteză.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Colorado au confirmat existenţa norului de praf, însă misterul strălucirii de la orizont remarcată de astronauţii din misiunile Apollo tot nu a fost complet elucidat pentru că norul descoperit recent nu are compoziţia şi poziţia necesare pentru a produce strălucirea observată la suprafaţa Lunii în urmă cu peste 40 de ani.

Această descoperire a unui nor de praf la suprafaţa Lunii indică faptul că şi alte obiecte cosmice fără atmosferă ar putea fi înconjurate de nori de praf în suspensie.

Atunci când au observat bizara strălucire de la orizontul selenar dinainte de răsăritul Soarelui, astronauţii americani s-au gândit la fenomenul de difuzie a luminii — atunci când lumina solară întâlneşte în drumul ei mici particule de praf, se împrăştie în diferite direcţii, oferind un aspect de strălucire. Pentru a explica însă strălucirea menţionată în misiunile Apollo, norul de praf ar fi trebuit să aibă nişte proprietăţi particulare: ar fi trebuit să fie foarte dens şi compus din particule cu raza de doar o zecime de micron. În plus, acest nor ar fi trebuit să se afle la o înălţime cuprinsă între 16 şi 100 de kilometri faţă de suprafaţa satelitului.

Echipa coordonată de Mihaly Horányi a analizat datele adunate de sonda LADEE (Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer), aparţinând NASA, sondă ce a orbitat Luna în perioada 2013 — 2014. Echipa lui Horányi căuta informaţii despre misteriosul nor de praf observat în misiunile Apollo doar pentru a descoperi un alt nor de praf, aflat la mai puţin de 1.600 de metri altitudine şi compus din particule cu raza de aproximativ 0,5 microni.

„Este clar că norul care ar fi explicat observaţiile desfăşurate în timpul misiunilor Apollo nu se află acolo tot timpul”, a comentat Horányi, profesor de fizică la Universitatea din Colorado. Aceşti nori de praf se formează probabil în urma coliziunilor dintre particule cosmice şi suprafaţa selenară. Efecte similare au fost observate şi la suprafaţa unor luni îngheţate din sistemul nostru solar, aşa cum ar fi unele luni de pe orbita lui Jupiter.

Aceste rezultate sunt importante în perspectiva viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe planeta Marte. Norii de praf de la suprafaţa unor astfel de planete pot afecta echipamentele spaţiale şi chiar pot pune în pericol viaţa astronauţilor dacă sunt suficient de denşi.

Sursă: Agerpres

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”